
Imi place nuanta dulce a apusului.Alerg descult pe iarba umeda la fiecare apus defapt cand am ocazia sa am iarba prin preajma.
Imi imaginez un apus de soare pe cea mai inalta culme a Pamantului.Imi imaginez sa fi cu mine cand ma bucur de acele clipe plapande de duiosia razelor mangaietoare.Culoarea cerului sa ne vorbeasca iar noi sa-l ascultam.Sa ascultam cum cerul se
deshide pentru a mai primi pe cineva in el .Gandul ne poate duce oriunde, as vrea sa ne pierdem in apus si sa ne ascundem, iar apoi sa ne gasim plin de cele mai dulci lacrimi .Lacrimi de bucurie, bucuria de a trai pe aceasta planeta fascinanta in care
mereu cautam fericirea ascunsa in inima ei.As vrea sa-i pot multumii Pamantului pentru tot ce ne-a oferit, as vrea sa-l strang de mana sa-i spun cele mai dulci cuvinte... le-ar merita cu siguranta.Si totusi mereu visez la acea culme, culmea fericirii pe
care pasesc doar cu gandul si inca sper ca as putea ajunge alaturi de tine acolo unde-i cel mai sus.